Formarea poporului roman si a limbii romane

Formarea poporului roman si a limbii romane

Etnogeneza este procesul de formare a poporului roman si limbii romane. Poporul roman s-a format odata cu popoarele romanice printr-o dubla asimilare: daco-moesii au asimilat pe colonistii romani, apoi au asimilat cultura romana, romanizandu-se.

A doua asimilare s-a produs prin integrarea migratorilor (slavii) de catre daco-romani.

Pentru a demonstra formarea poporului roman si a limbii romane (care a fost un proces complex si de lunga durata) este necesar a demonstram: continuitatea autohtonilor, romanizarea si continuitatea daco-romanilor dupa retragerea aureliana din 271.

Romanii nu au nimicit populatia daca si in sprijinul acestei afirmatii stau numeroase marturii arheologice, epigrafice, hidronomia si toponimia Daciei romane. O marturie a continuitatii dacilor dupa razboaiele daco-romane o reprezinta chiar Columna lui Traian (actul de nastere al poporul;ui roman) pe care sunt infatisate scene ce reprezinta femei, copii, batrani retragandu-se in munti, in timpul razboaielor.

Istoricul Eutropius afirmase ca "Dacia a fost secatuita de barbati in timpul razboaielor daco-romane". Scenele de pe columna dovedesc contrariul.

Dupa 106 e.n. Dacia a devenit provincie romana si aici au existat diferiti factori care au contribuit la procesul de romanizare.

Referitor la momentul 271, trebuie spus ca imparatul Aurelian a retras in 270-275 din Dacia, numai armata si administratia romana. Majoritatea daco-romanilor si-au continuat viata in tinuturile carpato-danubiene. Aceasta concluzie se intemeiaza pe logica istorica, dar si pe o serie de dovezi.

La Biertan (jud. Sibiu) a fost descoperit un donariu care contine inscriptia in limba latina "Eu, Zenovius, am pus darul", iar la Micia (langa Deva), a fost gasit un inel avand gravate cuvintele latinesti "Sa traiesti Quartine!". Aceste inscriptii se adresau unei popoulatii care cunostea limba latina (daco-romanii). Cercetarile arheologice de la Sarmizegetusa au evidentiat ziduri construite in secolul al IV-lea, la Apulun si Porolissum au fost identificate morminte de inhumatie din sec. Al IV-lea, la Biertan, Bratei si Laslea pe valea Tarnavei Mari, s-a constatato vietuire neintrerupta daco-romanilor (inventarul apartine culturilor: Santana de Mures (sec III-IV) si Ipotesti Candesti (sec. VI-VII). Datand din sec III-IV, au fost descoperite tezaure monetare. (monede aur la Hunedoara)

Lingvistica ofera dovezi convingatoare: termenii crestini din limba romana de factura latina: crestin, cruce, inger, biserica, Dumnezeu.

Hidronimia pastrata de la daci s-a transmis ajungand in actuala limba romana putin modificata: Alutus=Olt, Crisius=Cris, Samis=Somes etc.

Toate aceste marturii conduc la concluzia ca poporul roman s-a format pe teritoriul locuit de stramosii sai. Deci poporul roman s-a format la N si S de Dunare in spatiul carpato-danubiano-pontic, in regiunile de deal si munte. Procesul de formare a inceput in 106 si s-a incheiat in sec. VII-VIII-lea in urma simbiozei si sintezei dintre daci si romani.

Dupa retragerea aureliana romanizarea a continuat prin raspandirea crestinismului, dar si prin legaturile comerciale. Imparatii Constantin cel Mare si Iustinian au readus sub controlul lor regiuni din nordul Dunarii.

Constantin cel Mare construieste la Sucidava un pod peste Dunare, iar in timpul lui Iustinian este ridicata in acelasi oras o basilica.

Odata cu poporul s-a format si limba romana. Latina populara + elemente traco-dacice (160-170 cuvinte) au dat nastere unei noi limbi, protoromana apoi limbii romana in sec. VII-VIII.

Prin structura gramaticala si prin fondul principal de cuvinte, limba romana este o limba romanica (latina).

Elementele traco-dacice la care se adauga influentele slave n-au schimbat caracterul roman al limbii romane. Cele cateva cuvinte pe care limba romana le are in comun cu albaneza (mal, mazare, viezure) sunt ramasite din fondul iliro-tracic.

Tot romanic este si numele poporului roman - derivat de la latinescul Romanus.

In Evul Mediu izvoarele istorice ii mentioneaza pe romani (vlahi, blachi, olahi) ca un popor distinct.

Poporul si limba romana fac parte din romanitatea orientale. Cu privire la formarea poporului roman in sec XVIII-XIXlea din interese politice a aparut teoria imigrationista sustinuta de: Sulzer, Engel, R. Roesler.

Aceasta teorie sustinea ca romanii s-au format la S de Dunare, in pen. Balcanica, alaturi de albanezi. De acolo ar fi emigrat la N de Dunare in sec. IX-XIII. Teoria este tendentioasa si nestiintifica.

Pentru a raspunde acestei teorii a aparut teoria continuitatii sustinuta de reprezentantii Scolii Ardelene, de. Gh. Bratianu. A. D. Xenopol, N. Iorga.

Ea combate cu argumente si izv. Istorice teoria imigrationista si sustine continuitatea romanilor. (argumente la fiecare teorie)

Erau dacii inapoiati?

NU, nu erau!!! Va voi prezenta in continuare cum am fost noi "romanizati".

Arte

Dacii au excelat in acest domeniu, asa cum ne dovedesc sapaturile arheologice. Podoabele lor erau de o rara frumusete, sculptura in lemn avea o veche traditie transmisa pana in timpurile noastre pe intreg teritoriul tarii, casele erau impodobite cu fel de fel de ornamente, pentru care foloseau scule fine, in genul toporaselor miniaturale etc. Tesatoria la razboi era cunoscuta inca din perioada culturii Cucuteni (2700-2000 i.e.n.). In sec. V-IV i.e.n., in tinuturile traco-getice se dezvolta asa numita arta traco-getica a aurului si argintului, din care va deriva direct arta clasica daco-getica. Pentru aceasta se folosea argintul si aurul extras din muntii Apuseni si cel rezultat din topirea monedelor. S-au stabilit in total 111 localitati in care s-au gasit piese de argint daco-getice ce fac parte din tezaure sau alcatuiesc descoperiri singulare. Asa cum s-a aratat si in articolele precedente, toate realizarile isi au izvorul in timpuri foarte indepartate. Cele mai vechi opere de arta dateaza din epipaleolitic (8000-7000 i.e.n.). Din eneolitic (3000 i.e.n.) ne-au ramas opere ca "Ganditorul" si "sotia" sa decoperite la Cernavoda etc. Frumusetea sculpturilor si ceramicii de atunci nu avea comparatie decat cu cea a produselor din bazinul Marii Egee. Asa apare "zeita fertilitatii" de la Cucuteni, realizata in perioada 3600-3400 i.e.n., altarul din teracota de la Trusesti-Botosani, modelele din teracota ale celor patru sanctuare de la Cascioarele - Ilfov, datate 3600-3400 i.e.n. si care prezinta un rafinament arhitectonic, pe care templele elene il vor atinge dupa mai bine de 2200 de ani, femeia care duce un vas pe cap de la Oltenita (de unde putem deduce ca purtatul vasului si a altor sarcini pe cap nu e un imprumut extern, ci un obicei autohton), minuscula vulpe de la Pietrele, a carei siretenie artistul a surpins-o magistral, precum si celelalte opere pline de originalitate si rafinament ale culturii Cucuteni (3600-3400 i.e.n.) si in special vestita si tipica ceramica pictata, arsa la temperaturi inalte si egala in rafinament cu aceea din Atica arhaica, ca si nu mai putin originalele opere descoperite la Habasesti (2700-1880 i.e.n.). Din epoca bronzului ne-au ramas cele 11 pumnale de aur de la Persinari, tiparele pentru turnarea topoarelor de la Sarata-Monteoru (1700-1300 i.e.n.). Tot aici s-au pastrat inele de bucla din aur, echivalente cu cele de la Troia si margele de faianta asemenea celor din Egipt. Si aceasta epoca este la fel de bogata ca si cea anterioara, neolotica, de la Cucuteni, sau cea urmatoare - Wiettemberg (1700-1300 i.e.n.) - care formeaza trecerea spre epoca fierului si din care cea mai semnificativa amintire este depozitul de bronzuri de la Uioara de Sus, compus din 5800 obiecte in cantitate de 1100 kg (sabii, pumnale, seceri, fibule, pandative, vase, zabale). Este perioada ce corespunde civilizatiei submiceniene din Grecia etc..

Medicina

Nu s-a pastrat nici o planta medicinala din limba latina, dacii fiind cei mai mari specialisti ai antichitatii in cunoasterea, cultivarea si folosirea plantelor medicinale si neavand ce imprumuta de la romani. La Sarmizegetusa Dacica, s-a gasit o trusa medicala ( o cutie de lemn ferecata in alama si cu maner de fier, ce continea: un scapel, o penseta, pulbere de piatra ponce si vase miniaturale pentru poduse farmaceutice), dovada a nivelului ridicat al practicii medicale in timpul lui Decebalus. Tot atat de importanta este si metoda lor de a trata si sufletul odata cu trupul.

Agricultura

Dacia a avut cea mai veche agricultura din Europa, fiind cotatat printre cele mai vechi din lume (neolitic). Ei au folosit brazdarul de fier inca din prima jumatate a secolului IV i.e.n., acesta fiind gasit in mormantul tracic de la Kalacanovo (Bulgaria). In nordul Dunarii, brazdarul de fier este prezent in aproape toate asezarile mari cercetate, incepand cu sec. II i.e.n.: Ocnita-Valcea, Cetatenii din Vale, Comalau, Costesti, Craciunesti, Cristesti, Gradistea-Muncelului, Pecica, Strambu, Mosneni, Poiana, Tinosu, Capaina, Piatra Neamt, Odorhei.

Port

Este stiut ca taranii nostri mai poarta si azi, in multe zone ale tarii, aceeasi imbracaminte ca dacii de pe columna lui Traian (itari, camasa lucrata cu flori pe poale si maneci, cojocele lucrate cu flori, caciula - pe care romanii nu le aveau) si ca femeile dace erau net superioare celor romane ca stil si arta in toalete (camase cu decolteu, ie, fusta cu clos, fote, bazma etc, pe care - de asemenea - femeile romane nu le cunosteau). De asemenea, insusi cuvantul imbracaminte este de origine dacica, fiind grefat pe cuvantul dac braca "pantaloni", cuvant care a evoluat in limba romana sub forma de bracinari "itari" si bracinar "curea, sfoara, cingatoare pentru strans pantalonii". Primul care foloseste brava este Ovidius, apoi Tacitus. Amandoi se refera la estul Europei: Ovidius descriind pe geti, Tacitus folosind litere elene. Deci cuvantul braca nu este celtic, ci dac. Dimpotriva, romanii, veniti in Dacia au adoptat portul dac, astfel cum ne informeaza D. Protase. Pana in prezent nu s-a gasit nici un monument in care sa fie reprezentat un dac in toga romana. In fapt, colonistii erau obligati sa adopte portul dac pentru a nu "crapa" iarna de frig, asa cum ne demonstreaza monumentul sculptural de la Casei (Jud. Cluj) al lui Iulius Crescens imbracat intr-un cojoc mitos, ca si cel de la Apulon. Ca element de permanenta a elementelor de port de-a lungul mileniilor, in afara closului si decolteului, avem originala caciula dacica pe care o mai poarta inca taranii nostri, ca mostenire din timpurile imemoriale ale pelsagilor dunareni si carpatici si ale lui "Mithras genitor luminis" reprezentat ca un tanar imbracat in costum traditional dac: camasa lunga, cingatoare peste mijloc, mantie ce-i ajunge pana mai jos de genunchi si caciula traditionala daca pe cap. E o costumatie identica cu cea a dacilor sculptati pe columna lui Traian. Imaginea taurului este simbolul unei bogatii a dacilor stravechi: cresterea vitelor si agricultura. Aceeasi reprezentare o intalnim, ca element de traditie, la Corbea din colectia Teodorescu.

Administratie

Bruma de administratie adusa de romani in scopul spolierii dacilor de fabuloasele lor bogatii a cazut odata cu parasirea Daciei de catre Aurelianus la 271 e.n. Reorganizarea statala dupa navalirea tatarilor (1241) nu a folosit nimic din sistemul roman, pornind de la baze cu totul noi. Singura realizare pozitiva a romanilor de care a beneficiat intr-o oarecare masura posteritatea, este sistematizarea normelor juridice cunoscute azi sub denumirea data in epoca moderna de dreptul roman, cu precizarea ca el nu a fost adoptat in epoca romana, codificarea facandu-se sub Napoleon. In toate tinuturile locuite de romani, inclusiv Polonia, s-a folosit acel drept consuetudinar, numit obiceiu al pamantului sau dreptul valah, pana prin sec. XVI-XVII.

Armata

Romanii au imprumutat de la daci vestitul stindard reprezentand lupul si sarpele, unic in lumea antica si care va fi insusit de toate legiunile romane. Insasi organizarea de lupta a fost la inceput de origine traco-macedoneana sub forma bine cunoscutei falange. Dacii invinsi nu au mai avut ce prelua, deoarece armata lor a fost desfiintata. In schimb romanii nu au reusit sa invete niciodata sa lupte calare folosind totodata arcul, cee ce explica rapida lor capitulare in fata partilor, a carpilor si a popoarelor migratoare.

Cultura spirituala

In timpul stapanirii romane, in toata Dacia ocupata, n-a fost creat macar un centru de cultura. De altfel romanii nu aveau nici un interes sa ridice nivelul cultural al acestui popor pe care il dusmaneau si-l invidiau atat de mult. Asa se explica faptul ca dacii nu si-au insusit alfabetul latin deoarece era al lor (Paul Lazar Tonciulescu - De la Tartaria la Tara Luanei). Putinele inscriptii latine gasite pe teritoriul dac se refera in primul rand la problemele de administratie ale ocupantilor romani sau care impodobeau mormintele acestora si ale unui numar foarte mic din componenta aristrocratiei locale, interesate ca in toate situatiile similare din lume in pastrarea unor privilegii (a zis cineva ca toti dacii au fost "curati"???). Astfel de inscriptii s-au gasit in numar mult mai mare in restul lumii romane, dar n-au contribuit cu nimic la romanizarea egiptenilor, evreilor, fenicienilor, caldeoasirienilor, elenilor, populatiei din Asia Mica, a persilor, maltezilor etc. Dacii nu au scris, ca si etruscii, dar au folosit foarte mult alfabete proprii, diferentiate pe regiuni si avand un fond comun, pentru insciptii, alfabete din care a fost selectat alfabetul zis chirilic (ibidem). Dacii cunosteau si foloseau un calendar original solar, care poate fi considerat cel mai precis din antichitate. Eroarea acestui calendar era de 1,78 zile la 34 de ani, adica 1h15′3″ pe an de unde rezulta o eroare diurna de 12″ 34/100, ceea ce constituie o precizie de-a dreptul uimitoare pentru acele timpuri. (Paul Lazar Tonciulescu - Impactul Romei asupra Dacilor). Romanii au avut, initial, un calendar in care anul era de 10 luni totalizand 304 zile. Numa Pompilius (717-763) mai adauga 2 luni a 30 de zile, ajungand astfel la 366 zile si 12h. Deci eroarea acestui calendar era de 1 zi si 12 ore pe an, adica 4′55″ si 62/100 pe zi (ibidem), cu mult mai mare decat a celui dacic. De aceea, sub Caius Iulius Caesar, a trebuit corectat din nou anul 46, ajungandu-se la 365 zile, cu o eroare de 6h 48′ si 46″, deci eroarea diurna atingea 1′7″ 2/100. Rezulta o precizie a calendarului dacic fata de cel roman-iulian de aproximativ 5,6 ori mai mare, ceea ce este de asemenea fantastic, avand in vedere ca cel iulian este de o data mult mai recenta decat cel dacic si, dat fiind pretinsa inalta cultura romana, acesta din urma ar fi trebuit- logic- sa atinga o perfectiune superioara celui dac. De altfel, calendarul Iulian nu era o creatie romana, fiind imprumutat de la astronomul elen Sosigenes din Alexandria. Superioritatea gandirii si culturii dacice o putem aprecia mult mai bine amintind ca eroarea diurna era compensata prin corectii efectuate la 104 ani, 520 ani si 8840 ani, dupa care anul dacic cuprindea 365,242197 zile, fata de 365,242198 la care a ajuns astronomia moderna. Aceasta precizie se pare ca "frizeaza perfectiunea", nu?

Ca element de originalitate, se poate mentiona cifra 6 pe care o foloseau dacii in calculul calendarului si pe care o intalnim si in alte ocazii. Spre exemplu:

- pe basorelieful de la Ostia sub forma numaraului de altare ce se afla deasupra pesterii;

- pe basorelieful de la Sarmizegetus, unde 6 altare inconjoara capul lui Mithras;

- pe sculptura de la Alba Iulia, asemanatoare basoreliefului precedent;

- numarul de martori folositi in dreptul consuetudinar vechi romanesc in toate tinuturile locuite de romani, chiar si in Polonia;

- confederatia etrusca (2×6=12) si numaratoarea sumeriana sexazecimala), explicabile prin plecarea sumerienilor si etruscilor din zona muntilor apuseni (Paul Lazar Tonciulescu - De la Tartaria la Tara Luanei);

- duzina, in general, ca numar;

- folosirea cifrei 6 in sens de atentionare.

Pe plan educational, influentele romane au fost net negative. De la un popor educat in cultul cotropirii si jafului, dacii n-aveau ce invata si nici nu au preluat nimic. Poporul roman a ramas caracterizat de acelasi spirit pasnic, ospitalier si bland ca si stramosii lui traco-daci. Ei si-au continuat traditiile lor spirituale, mult mai bogate decat se credea, situatie pe care arheologicii nostri au demonstrat-o convingator si in repetate randuri dupa cel de-al doilea razboi mondial. Poate ca tocmai in aceasta rezida si unele cauze care i-au favorizat pe romani: productia redusa de arme si, in general, lipsa spiritului de agresivitate si a dorintei de a se infrupta din bunurile materiale ale vecinilor, transmisa de-a lungul secolelor pana in timpurile noastre.

Exista inca astazi autori la care problema incursiunilor dacilor in zonele ocupate de romani este trata confuz. Paul Mackendrick, de exemplu, pe de o parte insista permanent asupra bogatiilor fabuloase ale dacilor, releva spiritul lor pacifist pentru ca exact o pagina mai departe sa afirme ca "Dacii . au intreprins incursiuni in teritoriul roman, de unde isi procurau mijloacele de cumparare". Acel incursiuni aveau rol militar de informare si distrugere a lucrarilor de pregatirea ale romanilor impotriva Daciei din perioada celor 200 de ani anteriori lui Traian, iar dupa aceea pentru eliberarea teritoriului ocupat de romani.

Dacii erau pacifisti dar nu lasi. Educatia lor ii facea nemuritori, asa cum de altfel au ramas in istorie!