Placa de baza a unui PC

Placa de baza a unui PC

Figura 3.3. Dispunerea componentelor pe placa de baza

Placa de baza este elementul in jurul caruia se construieste intreaga arhitectura a PC - ului, asigurand integrarea componentelor acestuia intr-un ansamblu functional. Principalele componente instalate pe placa de baza a unui PC sunt:

soclul microprocesorului - permite instalarea procesorului sistemului, asigurand conditii bune pentru ventilarea si racirea acestuia. Caracteristicile sale determina tipurile de microprocesoare care pot fi utilizate pe acel tip de placa;

soclurile pentru memorie - stabilesc numarul de module de memorie si tipul acestora. Circuitele integrate de memorie care se introduc direct in socluri se numesc DIP (Dual Inline Package), iar placutele cablate care contin astfel de circuite si se introduc ele in  soclu se numesc SIMM (Single Inline Memory Modules) sau barete de memorie;

sloturile pentru extensii - sunt conectori care permit legarea unor dispozitive la magistrala sistemului (in numar de 4 pana la 8). In functie de tipul acestui dispozitiv, si conectorii sunt diferiti: IDE pentru hard disk, compact disk si floppy disk, SCSI pentru compact disk, hard disk sau plotter,  PCI pentru interfata video sau placile de sunet;

portul AGP - este, la procesoarele moderne, un slot pentru interfata grafica;

chipsset -ul - este un set de circuite conexe care permit configurarea placii de baza, stabilesc diferite compatibilitati si determina functionarea corecta a procesorului si a magistralelor acestuia;

circuitul ROM BIOS - este memoria care contine nucleul sistemului de operare, cel care determina functiile de baza ale acestuia. Tot aici sunt inregistrati diversi parametri de configurare ai sistemului de calcul;

soclurile pentru cache - permit montarea circuitelor L2 ale acestei memorii;

ceasul placii de baza - stabileste frecventele de lucru necesare procesorului si magistralei. Valorile acestora pot fi setate diferit, intre anumite limite, cu ajutorul unor jumpere;

conectorii de alimentare - leaga sursa de alimentare la placa de baza, asigurand tensiunile de alimentare necesare functionarii unor componente ( de obicei 5 si 12 V). Pentru obtinerea unor tensiuni de alimentare mai mici, placa de baza contine divizoare de tensiune;

conectorii externi - permit, pentru versiunile mai vechi, legarea tastaturii, mouse-ului sau imprimantei. La sistemele mai noi, si interfetele seriale sau paralele au conectori pe placa de baza;

conexiunile de afisaj - permit efectuarea unor legaturi intre placa si panoul frontal al carcasei calculatorului, care activeaza led-urile martor ale tensiunii de alimentare, functionarii hard diskului de reset;

comutatoarele - sunt reprezentate de catre jumpere si switch-uri, fiind folosite pentru activarea sau inhibarea diferitelor moduri de lucru ale componentelor sistemului de calcul;

elementele de montaj - permit fixarea mecanica a placii de baza in carcasa calculatorului.

Placile de baza moderne sunt de tip plug&play (PnP), ceea ce inseamna ca ele pot detecta automat arhitectura si componentele sistemului, nemaifiind necesara setarea configuratiei acestuia prin comutatori.

Tipurile de placi de baza sunt legate in principal de dimensiunile acestora, care determina amplasamentul componentelor si tipul de carcasa utilizat. Cele mai cunoscute tipuri sunt: placa AT standard (12 x 13.5' , realizata intr-o mare gama de variante constructive, placa baby-AT (8.7 x 13'), placa LPX, identica cu AT, dar cu o asezare diferita a conectorilor (permite carcase mai mici, numite slim size) sau placa ATX (cu aceleasi dimensiuni ca baby-AT), cel mai recent standard impus din 1996 de catre Intel.

Placa de baza a PC -ului trebuie aleasa in functie de tipul chipset-ului si numarul de sloturi de extensie, astfel incat sa permita dezvoltarea ulterioara a acestuia, numita up - grade.