Documente noi - cercetari, esee, comentariu, compunere, document
Documente categorii

Opozitiile - Opozitiile Soarelui, Opozitiile Lunii, Opozitiile lui Mercur

Opozitiile

Generalitati

Aspectul de opozitie reprezinta unghiul de 180 (toleranta fiind de 8 ) intre doua planete plasate pe cercul zodiacal. Spre exemplu, intre un Marte plasat la 25 Taur , si un Jupiter plasat la 20 Scorpion, se stabileste aspectul de opozitie. Prin definirea tuturor aspectelor pornind de la semnul zodiacal al Berbecului , opozitia este in analogie cu zodia Balantei, simbolizand conflictul, dar si cooperarea, uniunea, cuplul, postarea celor doi parteneri fata in fata (ei privind in directii opuse, deci avand viziuni diferite ) si nu umar la umar (pentru a privi in aceeasi directie, deci a avea viziuni similare, convergente). La un nivel inferior, opozitia reprezinta intr-adevar un antagonism, o contrapunere, un conflict intre doua lucruri diferite; la un nivel superior, elevat, opozitia reprezinta un complementarism (completare reciproca), armonia lui Yin si a lui Yang care formeaza supremul Tao ("Un aspect yin, un aspect yang, acesta este Tao" afirma Lao-Tzu in "Tao-te- King"). In existenta unui individ, care are acest aspect, in astrograma natala, opozitia se manifesta prin unul sau mai multe obstacole care apar in calea manifestarii sau evolutiei intr-o anumita directie; aspectul poate fi perceput ca o limitare, ca un zid sau ca o bariera care, initial nu pot fi depasite sau sau punctul in care libertatea si posibilitatile noastre vin in conflict cu libertatea si posibilitatile celorlalti (uneori este vorba despre un semnal de avertizare dincolo de de care se afla prapastia). Alteori opozitia se manifesta ca o balansare intre doua posibilitati simultane sau alternative.



1.Opozitiile Soarelui

Aceste aspecte genereaza un conflict intre vointa si dorinta de afirmare si stralucire a nativului, pe de o parte, si ceea ce este reprezentat de planeta sau planetele aflate in opozitie cu Soarele, pe de alta parte. Uneori, egoismul, si tendintele dominatoare ale nativului produc resentimente si frustrari celorlalti oameni. Persoana cu astfel de aspecte trebuie sa analizeze in mod impartial toate punctele de vedere. Apare tendinta ca, in cazul unei dispute nativul sa adopte un punct de vedere partizan, cazand, inevitabil, intr-o extrema. Casele in care se plaseaza soarele si planeta opozanta indica domeniile in care se manifesta respectiva opozitie.

Soare opozitie Luna

Acest aspect corespunde momentului de Luna Plina.Opozitia respectiva genereaza un conflict intre vointa si latura constienta a psihicului , si latura subconstienta, emotionala, sensibila. Nativii pot trai stari de stress in cadrul relatiilor cu sexul opus, problemele de natura relationala aparand si in domenii ca viata de familie, viata sentimentala, afaceri, relatia de cuplu. Opozitia afecteaza si sanatatea individului, caci ambele luminarii sunt corelate cu energia vitala. Pot apare stari de neliniste, nevroze, disfunctii psiho-somatice. In acest context energia vitala nu are un flux armonios, ci oscileaza continuu.

Cei cu acest aspect (in astrograma natala) se confrunta cu dificultati in rolul lor de parinti, din cauza unor experiente negative, traite in copilarie. Detasarea de aceste impregnari emotionale, nefericite este, deci, imperios necesara. De asemenea, cei avand aceasta opozitie nu trebuie sa se lanseze in proiecte marete, considerabile, inainte de a lua in calcul toate amanuntele si munca sustinuta, care este necesara.

Soare opozitie Marte

Acest aspect conduce catre conflicte, neintelegeri si, uneori, catre confruntare fizica. Nativii sunt relativ agresivi si pot atrage usor alti oameni care manifesta agresivitate. Dorinta de putere ii aduce in contact cu cei care au porniri asemanatoare. Rezultatul va fi un razboi al vointelor.

Aceste persoane au tendinta de a impune restrictii sau constrangeri celor din jurul lor, la modul irational, nediplomatic, ajungandu-se astfel la situatii neplacute, la animozitati. Nativii adopta, de regula, o cauza partizana si ii judeca pe ceilalti doar in termeni de "alb sau negru". Ei sunt prea impulsivi in relatiile cu ceilalti si sunt lipsiti de finete, de subtilitate in relatiile cu oamenii. Agresivitatea se poate manifesta si in plan sexual, nativii fiind inclinati catre conflicte motivate de rivalitati si gelozie. In conditiile realizarii unor activitati excesive, la modul nerational, pot apare, in acest caz, probleme cardiace.

In ansamblu, nevoia de afirmare, de stralucire a individului (reprezentata de Soare) este subminata atat de propriul dinamism necontrolat (Marte), cat si de alte persoane impulsive, agresive (pe care nativul le atrage prin rezonanta cu propriile sale tensiuni); conflictele apar, de regula, cu barbatii (ambele planete sunt masculine).

Soare opozitie Jupiter

Acest aspect face ca nativii sa fie mult prea optimisti si expansivi in relatiile cu ceilalti oameni. Persoanele acestea promit mai mult decat pot realiza, incat isi afecteaza ("sifoneaza ") propria reputatie. Uneori, ii pot enerva pe ceilalti incercand sa-i convinga de valabilitatea propriilor doctrine filosofice sau religioase (tendinta dizarmonioasa de a face prozeliti). Nativii pot manifesta aroganta, si o nevoie excesiva de parada, putand face celorlalti oameni cereri nerealiste, irealizabile.

Cei cu acest aspect, trebuie sa cultive o atitudine practica, realista, detasata, mai ales in relatiile cu ceilalti. Inclinatia catre ostentatie, grandoare trebuie sa fie foarte bine controlata. Stralucirea, afirmarea personalitatii sunt limitate, in acest caz , de inclinatia catre excese (laudarosenie).

Soare opozitie Saturn

Aspectul tinde sa blocheze manifestarea personalitatii nativului si sa-i dea o anumita raceala in incercarea de a stabili contacte cu ceilalti oameni. Aceste persoane sunt rezervate, inclinate catre formalitate, avand, din acesta cauza, dificultati in a-si face prietene si relatii sentimentale. Uneori, putem vorbi despre necesitatea de a infrunta grele responsabilitati, care pot fi impuse de prieteni, colegi, asociati sau partenerul de viata (sot/ sotie). Nativii au adesea dificultati in a se manifesta plenar, hotarat, din cauza lipsei de incredere in sine, a incapacitatii de a colabora, nesociabilitatii, toate acestea atragand atitudini negative din partea celorlalti oameni. Este necesara, deci, in acest caz o munca tenace, asidua, prin care multe obstaciole sa fie depasite si ambitiile sa fie realizate. Cei cu acest aspect pot fi negati de proprii copii sau pot avea dificultati majore legate de acestia. Casatoria poate surveni destul de tarziu in viata acestor persoane (sau, uneori, deloc). Parintii nativilor pot fi foarte stricti, foarte rigurosi, iar uneori pot deveni chiar o povara pentru acestia.

Aceasta opozitie indica o vitalitate scazuta si probleme cu dintii. Aceste persoane trebuie sa cultive simtul umorului si o viziune mai optimista asupra vietii.

Soare opozitie Uranus

In acest caz, manifestarea personalitatii si stralucirea individului este subminata de independenta, originalitatea si instabilitatea, care sunt cu totul excesive. Apar astfel conflicte cu prietenii, cu colegii, mai ales in conditiile in care nativii insista ca toate actiunile sa fie realizate in stilul sau in maniera lor personala. Uneori, schimbarile de atitudine sunt bruste, neasteptate, si fara a avea o motivatie clara, coerenta.

Aceste persoane sunt, in general nervoase, excesiv de incordate, tensionate, iritabile, incat ceilalti nu se simt confortabil in prezenta lor. Adesea incalca in mod constient, deliberat, regulile conventionale de conduita, numai pentru a face senzatie, a soca, a produce controverse. Colaborarea cu acesti nativi este dificila din cauza schimbarilor, neasteptate de comportament, a excentricitatii si a incapatanarii egoiste cu care isi sustin adesea punctele de vedere. Aceste fiinte se pot considera, ele insele, ca fiind exceptional de inteligente (chiar geniale). Chiar daca au uneori anumite talente speciale, sunt inclinate sa le foloseasca in mod nechibzuit, neintelept.

Comportamentul oscilant si nerabdarea vin in conflict cu eforturile sustinute, incat nativii nu pot acumula educatia si experienta necesare pentru a-si pune in practica ideile deosebite.



Soare opozitie Neptun

Acest aspect aduce confuzie in viata nativilor, care se manifesta in viata lor sentimentala, in preocuparile religioase, in relatiile personale. Opozitia respectiva genereaza adesea dificultati in a-i intelege pe ceilalti, discernamantul fiind afectat de experiente emotionale provenite din trecut. In acest caz, obiectivitatea in aprecieri este foarte necesara. Putem vorbi despre o anumita lipsa de control al emotiilor, care genereaza fantezii si dorinte iluzorii, manifestate in relatiile cu ceilalti, incat nativii pot fi adesea dezamagiti de ceilalti oameni. Aceste persoane se inseala cu o mare usurinta si nu au incredere in propria persoana. Multe iluzii pot apare in plan sentimental, in relatiile cu sexul opus.

Uneori, cei cu acest aspect se considera a fi niste "alesi", "inspirati" sau misionati, dar de fapt ei sunt victimele importantei de sine, a nevoii de a fi in centrul atentiei Nativi sunt in pericol, potential, de a fi influentati sau posedati de entitati astrale de joasa vibratie, motiv pentru care li se recomanda sa evite practici ca spiritismul, magia rituala, divinatiile (din cauza gradului mare de risc). Este necesar, de asemenea, sa cultive o mai mare deschidere in relatiile cu ceilalti.

Soare opozitie Pluton

Acest aspect confera o vointa deosebita, care impinge nativul sa forteze circumstantele sau sa se comporte dictatorial cu ceilalti oameni. Aceste fiinte sunt relativ impulsive in in modul de a-si exercita influenta si sunt preocupate sa transforme lumea in concordanta cu propriile viziuni si necesitati. conflictul apare cand ceilalti oameni nu sunt de acord cu punctele de vedere ale nativului. O anumita transformare a personalitatii celor cu acest aspect este necesara, pentru a putea stabili relatii armonioase si pline de succes cu ceilalti.

Stilul direct, plin de forta al acestor nativi ii poate intimida sau enerva pe ceilalti oameni, incat colaborarea cu acestia devine dificila sau imposibila. Apare, de asemenea, o anumita agresivitate in viata sentimentala si erotica. Pentru aceste persoane, implicarea in razboaie, revolutii, confruntari politice este total nerecomandata, din cauza pericolelor foarte mari.

2. Opozitiile Lunii

Aceste aspecte genereaza tensiuni si conflicte la nivel emotional, dificultati in camin si familie. Atat barbatii, cat si femeile cu acest aspect pot avea tendinta de a reprima latura feminina, sensibila, subconstienta a personalitatii, putand apare astfel probleme de natura emotionala (emotivitate, labilitate psihica). Imaginatia poate fi relativ haotica, necontrolata.

Dificultati apar in ceea ce priveste alimentatia, ca si in relatiile cu mama, sotia (pentru un barbat) sau cu femeile, in general. Nativii pot intra, uneori, in conflict cu traditiile, cu obiceiurile, intrand in polemici in care se angreneaza emotional. Tulburarile de memorie nu sunt excluse, ca si problemele legate de vitalitate.

Luna opozitie Mercur

Acest aspect aduce confuzie si iritare in relatiile sociale, care pot rezulta din irezistibila dorinta a nativilor de a vorbi despre lucruri banale, obisnuite, chiar triviale. Femeile cu acest aspect, mai ales, pot deveni atat de plictisitoare incat prietenii incearca uneori sa le evite.

Anumite obisnuinte sau sabloane emotionale pot afecta capacitatea de a gandi si de a comunica in mod clar si obiectiv. Criticile pot fi percepute, de nativii cu acest aspect, intr-un mod mult prea personal. Nervozitatea, instabilitatea emotionala pot apare sub influenta acestei opozitii. Uneori, sanatatea poate fi afectata de lipsa sau deficitul de igiena, ca si de un regim alimentar nepotrivit, alteori persoana devine o fanatica a dietelor si curateniei. In ambele cazuri apare o lipsa de echilibru.

Acest aspect aduce lipsa de atentie, care face ca individul sa piarda bani sau obiecte personale sau casnice. Dificultatile de comunicare, confuzia pot apare in relatia cu familia, cu vecinii, cu anturajul. Grija excesiva fata de familie, poate deveni enervanta atat pentru familia insasi, cat si pentru prietenii plictisiti de acest subiect.

Luna opozitieVenus

Acest aspect conduce catre o sensibilitate emotionala excesiva si cate sentimentul de a nu fi iubit ("simt ca ceilalti nu ma iubesc"). De aici , pot rezulta diverse probleme familiale si materiale. Uneori, acest nativ este extrem de autoindulgent si preocupat in mod excesv de lux, de confortul personal. Opozitia aceasta are o conotatie negativa legata de zodia Taurului. Excesele sexuale nu sunt excluse, iar proastele obiceiuri alimentare (cum ar fi excesul de dulciuri) pot apare. Uneori parintii persoanei pot interveni intr-o maniera dizarmonioasa in casnicia acesteia, putand apare proverbialele conflicte in care sunt impicate soacrele.

In cazul nativilor cu aspiratii inalte, elevate, inclinatia catre confortsau tendinta catre excese alimentare, sunt ignorate.

Luna opozitie Marte

Aspectul indica o persoana puternic dominata de emotii. acesti nativi se infurie adesea din cauza unor probleme minore (adesea in cadrul familiei), producand serioase conflicte si dificultati consecutive in plan social si familial. Barbatii cu acest aspect pot avea o anumita brutalitate (lipsa de finete, de gentilete) in relatiile cu femeile; femeile cu acest aspect sunt aproape complet lipsite de feminitate.

Alcoolismul este un mare pericol in acest caz, pentru ca individul devine coleric, iritabil, argumentativ sub influenta bauturii. Prin urmare , apare ca necesara dezvoltarea detasarii, a calmului, a autocontrolului. Impulsivitatea poate conduce persoana la actiuni irationale. Tendinta de a cheltui prea multi bani (in raport cu castigurile) poate aduce dificultati financiare, datorii. Lipsa de grija, de precautie in raport cu banii celorlalti oameni poate conduce la resentimente si chiar la conflicte. Pot apare conflicate cu parintii si in special cu mama.

Nerabdatori in raport cu rutina, acesti nativi au dificultati in a-si asuma responsabilitati pe termen lung. Dorinta de distractie, de senzatii tari conduce catre asocieri gresite, total nerecomandate, catre imprastiere, violenta sau alte dificultati importante.

Unul dintre membrii familiei poate fi pierdut in razboi sau in alte conditii violente. Protectia impotriva incendiilor este bine sa fie facuta de cei cu acest aspect. In cele mai nefericite cazuri, opozitia respectiva indica lipsa de onestitate si tendinte criminale.



Luna opozitie Jupiter

Acest aspect indica tendinta de a manifesta o bunavointa nelimitata, apare in mod clar o lipsa de intelepciune, de discernamant in manifestarea generozitatii, a amabilitatii. Din aceasta cauza nativii pot fi manipulati de ceilalti, pot promite mult mai mult decat pot realiza, avand diverse dificultati. Opozitia respectiva conduce, adesea, catre lene si autoindulgenta. Excesele alimentare pot produce probleme digestive sau o crestere masiva in greutate. Extravaganta, risipa si dezordinea, sunt trei aspecte generate de acest aspect.

Nu sunt excluse dezechilibrele sau exaltarile emotionale generate de implicatii de natura religioasa. Uneori extravaganta genereaza tensiuni in relatiile cu membrii familiei, ca rezultat (posibil ) si al unor controverse religioase, filosofice. Alteori, nativii nu vor sa priveasca obiectiv, concret diversele probleme familiale. Poate apare o blocare a progresului, a evolutiei personale, din cauza unui atasament emotional fata de atitudini sau sabloane din trecut, care ofera un sentiment de securitate, pentru nativii respectivi.

Luna opozitie Saturn

Indica o tendinta de a trai emotii negative (depresie, melancolie, amaraciune) care conduce nativul la stagnare, la cantonarea intr-o atitudine neproductiva; cauza o reprezinta atasamentul fata de relatii si probleme familiale cu evolutie nefericita. Uneori, parintii sunt responsabili de inducerea unor astfel de atitudini rigide propriilor copii.

Deci, acesti nativi sunt lipsiti de flexibilitate, emotionala si optimism, in relatiile cu ceilalti. Persoanele acestea au un comportament rece, formal, marcat de sabloane, care ii plictiseste pe ceilalalti. Nativii cantaresc adesea propriile relatii si le acorda importanta in functie de experientele trecute si de propriile dezamagiri. Prin urmare, lipseste capacitatea de a lasa emotiile sa se manifeste spontan, natural, in raport cu ceilalti.

Uneori, in viata nativilor, in libera lor manifestare, intervin responsabilitati legate de parinti sau de familie, care pot fi reale sau imaginare. se pot adauga aici si problemele financiare. Uneori, aceste persoane nu-si pot face prieteni, pentru ca familia nu este e de acord (nu agreeaza) cu acei prieteni. Imaginatia poate fi restransa sau blocata. Natura emotionala a nativilor este rece, necomunicativa, incat ceilalti oameni ii vor trata in mod identic.

Sub influenta acestei opozitii apare un conflict intre cariera profesionala si viata de familie. La serviciu, nativii pot reactualiza acelas gen de conflicte pe care le au in familie, aparand probleme in ambele sfere ale vietii.

Luna opozitie Uranus

Indica instabilitate afectiva si inclinatii catre ciudatenie sau bizarerie la nivel emotional. Atitudinea interioara a nativilor se schimba in mod brusc, neasteptat producind stupoare sau uluire celorlalti. Persoanele acestea sunt total independente si imprevizibile, exasperind familia si prietenii si ajungind sa fie respinse sau evitate de acestia. Apare o mare tensiune nervoasa, o doza crescuta de iritabilitate.

Nativii isi pot face usor noi cunostinte, dar relatiile nu sunt de regula durabile. Apare o mare instabilitate in viata familiala si schimbarile bruste, neasteptate de domiciliu sunt frecvente. Cei cu acest aspect au tendinta de a cauta experiente neobisnuite investind in aceasta directie mult timp si energie, incit sunt neglijate responsabilitatile familiale (abandonate in cautarea aventurii). In cazul femeilor, putem vorbi despre neglijarea responsabilitatilor materne (de crestere si educare a copiilor). Barbatii cu acest aspect sunt iresponsabili in raport cu iubitele, sotiile si familiile lor. Femeile au emotii atit de oscilante, din cauza acestei opozitii, exasprindu-i pe barbati .

Practicile spirituale bizare (invocatii, spiritism, divinatii) este recomandabil sa fie evitate (risc de tulburari psihice).

Luna opozitie Neptun

Genereaza tendinta de a proiecta emotiile proprii asupra celorlalti oameni, in viata sociala. De aici pot apare multe confuzii legate de relatiile cu ceilalti oameni, comunicarea subtila, empatica cu acestia, de originea unor probleme psihice (vin de la propria fiinta sau de la ceilalti). Aceste fiinte sunt extrem de impresionabile , de emotive si, de aceea, trebuie sa manifeste mult discernamint in a-si alege colaboratorii, asociatii. Riscurile in acest caz, sunt reprezentate de alcoolism, consumul de droguri si implicarea in afaceri dubioase, murdare, in excrocherii.

Practici ca proiectia in plan astral (dedublarea) sau alte metode parapsihologice sunt total nerecomandate.

Nativii au o viata familiala confuza, dezordonata, datorita lenei, iresponsabilitatii, a problemelor psihologice ce-si au radacina in trecut. Alti oameni ii pot manipula, jucindu-se cu sentimentele lor. Pot apare unele probleme de natura psihica, ca si inclinatia catre parazitism.

Luna opozitie Pluton

Aspectul confera tendinta de a controla si a transforma (conform propriilor standarde) familia si prietenii. Nativii au o anumita forta emotionala, care devine uneori prea brutala, prea dura pentru ceilalti, care nu pot raspunde intr-o maniera relaxata. Disputele, conflictele, in ceea ce priveste banii si resursele materiale, iau forma unor razboaie in familie in privinta mostenirilor. Alte conflicte sau altercatii pot apare si datorita tendintei celor ce au acest aspect sa conduca familia in mod dictatorial. Aspectul mai semnifica agresivitate sau austeritate in relatiile afective, sentimentale.

3.Opozitiile lui Mercur

Aceste aspecte indica dificultati aparute in cadrul relatiilor, care pornesc din divergenta opiniilor, a punctelor de vedere. Apar dificultati de comunicare cu ceilalti. Acesti nativi au tendinta de a respinge din start ideile celorlalti, ca fiind gresite. Aceste opozitii creaza probleme cu anturajul, neplaceri in cursul deplasarilor scurte, tensiuni sau blocaje in relatiile cu mediile de informare, si o anumita lipsa de concentrare a mintii (dispersie).

Mercur opozitie Marte

Indica o dispozitie argumentativa, colerica, nativul intrind in conflicte verbele cu ceilalti cind se crede persecutat sau contrazis. Din cauza inclinatiei continue catre contradictie, aceste persoane nu sunt populare, iubite sau stimate.Uneori, se poate vorbi chiar despre o placere a conflictului, despre impulsivitate   (care impiedica sesizarea unor opinii corecte), despre o incapacitate de a intelege punctele de vedere ale celorlalti. Tendinta este de a privi ideile mult prea personal sau de a se identifica egotic cu acestea (mie imi apartine ideea cutare).



Nativul este incapabil sa vada un subiect din mai multe puncte de vedere si percepe orice critica a, ideilor lui ca pe un atac adresat propriei sale persoane.Dorintele si emotiile interfereaza adesea dizarmonios, cu functionarea mintii.

Cei cu acest aspect sint nervosi, incordati,irascibili si in cazul celor mai putin educati, folosesc un limbaj vulgar. Conflictele cu fratii, surorile, vecinii, anturajul apar din motivele aratate sau, uneori, din cauza neintelegerilor asupra folosirii unor resurse materiale.

Mercur opozitie Jupiter

Acest aspect creeaza dificultati nativilor, din cauza ca au tendinta de a promite mai mult decit pot realiza. Persoana vorbeste foarte mult, dar nu urmareste concretizarea ideilor prin actiuni prin practica.Aspectul conduce adesea la iluzionare, pierderea inutila a timpului, discutii inutile. De aceea cei cu acest aspect trebuie sa cultive precizia, rigoarea, atentia la detalii in modul de a gindi, a planifica actiunile si a comunica. In acest fel ei isi pot controla inclinatia catre logoree, pot obtine rezultate practice si pot cistiga respectul celorlalti.

Uneori apar dificultati in raport cu religia, nativii fiind ori atei (agnostici), ori au credinte sau viziuni filozofice, ilogice (ciudate, aberante). Tendinta de a semna cu usurinta chitante, acte, cecuri sau alte hartii de valoare ii poate face usor victima unor excroci sau sarlatani.

Apare orientarea catre studii superioare (in domenii ca filosofia, filologia, pedagogia, ocultismul), dar fara a cauta o concretizare sau aplicare practica a cunostintelor acumulate. Nativii pot neglija diverse responsabilitati pentru a urma aceste studii. Orgoliul intelectual este asociat cu acest aspect. Putem vorbi de o mare nervozitate si dificultatea de a face fata unor examinari serioase (la un examen, un colocviu) din cauza problemelor de memorie ce apar in urma stress-ului. Aceste persoane sunt incapabile sa pastreze secrete, fiind capabile sa divulge informatii confidentiale in cele mai nepotrivite momente.

Mercur opozitie Saturn

Acest aspest face nativii rezervati mereu in ofensiva si suspiciosi. Apare o inclinatie catre depresie nervoasa si anxietate. Tendinta de a privi lucrurile in mod pesimist (vazind doar aspectele negative, intunecate, defavorabile) impiedica aceste persoane sa profite de oportunitatile care li se ivesc. Nativii sunt cicalitori, critici si au putini prieteni.

Putem vorbi de o tendinta de a obtine recunoasterea intelectuala (confirmarea propriei valori intelectoale), dar apar multe obstacole in aceasta directie. Ca urmare, apare o invidie, o dusmanie fata de cei care (chiar colegi) au primit aceasta recunoastere. Apar in mod cert probleme de comunicare, conservatorism in gindire, rigiditate in atitudini, toate creind dificultati in cariera si in relatiile cu publicul. Reputatia poate fi, uneori, serios afectata, "sifonata".La anumiti nativi ingustimea modului de gindire, a viziunii in ansamblu este extrem de accentuata.

Mercur opozitie Uranus

Aspectul indica idei si opinii excentrice, inconsistenta in gindire si incapatanare in atasamentul fata de anumite idei. Schimbarea punctului de vedere, modificarea orientarii mintii se produc brusc, neasteptat chiar si de doua ori pe zi. Nativii vorbesc direct cu totala lipsa de tact, fiind orgoliosi si aroganti (motivul fiind o pretinsa genialitate sau o dotare intelectuala exceptionala, care in realitate, nu exista. Mintea acestor fiinte functioneaza si este orientata intr-o maniera ciudata total nepractica. Tendintele respective sunt foarte deranjante pentru celelalte persoane, nativii avind dificultati in a-si face prieteni. Apar, de asemanea, dificultati in integrarea in cadrul unor grupuri si in colaborarea cu ceilalti. Nativii pretind ca propriile idei sa fie adoptate de ceilalti, ei refuzind sa se conformeze ideilor celorlalti.

Putem vorbi despre o mare tensiune nervoasa si mari dificultati in a-si pastra mintea concentrata asupra aceluiasi subiect un interval mai mare de timp (lipsa unei constante stimulari, in acest caz, conduce nativii la plictiseala). Cei cu acest aspect fac adesea judecati pripite si trag concluzii superficiale. Pot fi incepute simultan prea multe proiecte, nici unul nefiind finalizat. Astfel, nativii capata o reputatie de oameni care nu prezinta incredere.

Mercur opozitie Neptun

Indica o receptivitate foarte inalta fata de gindurile si motivatiile celorlalti oameni. Este vorba despre un gen de telepatie instinctiva, care permite nativilor sa realizeze uneori actiuni nu tocmai corecte (manipularea psihica a adversarilor, folosirea secreta a informatiilor despre ceilalti, obtinute prin canalele paranormale etc). In aceste conditii trebuie cultivate sinceritatea, onestitatea, altfel nativii isi distrug propriile proiecte sau intreprinderi prin intrigi, uneltiri, care atrag neincrederea celorlalti oameni. Uneori, cei cu acest aspect sunt naivi, lipsiti de realism si isi fac iluzii in privinta altor oameni. Ca urmare, apar deceptii si confuzii in cadrul relatiilor, neintelegeri, probleme de comunicare si in acest caz apare riscul de a trada informatii secrete. Imaginatia poate fi cu greu controlata de catre minte. Receptivitatea crescuta face ca nativii sa se debaraseze dificil de influentele ce exista in jurul lor, ei fiind astfel perturbati in exercitarea unor responsabilitati.

Mercur opozite Pluton

Genereaza o mare tensiune mentala, caci nativii sunt pusi in situatia de a opera cu informatii secrete si potential periculoase. Cercetatorii angrenati in proiecte secrete (gen arme atomice, OZN-uri, extraterestri, tehnologii misterioase, Aria 51, etc) pot avea acest aspect.

Nativii detin, deci, multe informatii secrete si pot fi, uneori, angrenati in spionaj, contraspionaj, activitati detectivistice (filaj, urmarire, interceptare) avand unele dificultati, probleme. Moartea in cursul unor astfel de actiuni, nu este exclusa. Modul de a vorbi este dur, direct, agresiv sau ceilalti se adreseaza in acest mod persoanei.

Aceste persoane pot fi angajate in cercetari stiintifice profunde si au tendinta de a-i interoga pe ceilalti si a fi excesiv de curiosi in privinta lor. De aici pot rezulta resentimente ale oamenilor si relatii proaste cu acestia.