|
Cascadele reprezinta un subiect interesant si provocator pentru fotografiere. In primul rand pentru ca sunt locuri foarte frumoase, pentru ca au o luminozitate ce va poate induce in eroare si nu in ultimul rand pentru ca sunt un subiect dinamic.
Lucrul cu miscarea
Atunci cand va confruntati cu un subiect dinamic, aveti doua posibilitati: fie 'inghetati' miscarea, utilizand o viteza mare a obturatorului, fie o captati si accentuati, incetosand elementul dinamic (in acest caz - apa).
Deoarece majoritatea fotografilor aleg cea de-a doua optiune, in continuare veti putea parcurge cateva sfaturi care va vor ajuta sa realizati acest lucru. Veti avea nevoie de o camera digitala si de un trepied. Daca aveti la dispozitie si un filtru de polarizare, il puteti folosi deoarece poate fi foarte util.
Cum sa fotografiati cascadele?
Pentru inceput, este recomandat sa realizati o fotografie de control. Inainte de a incepe sa experimentati, setati camera pe mod automat si asigurati-va ca blitzul este oprit. Apoi, fotografiati cascada si observati expunerea setata de camera. Cel mai probabil, camera dvs. va seta o expunere care 'ingheata' apa. Aceasta fotografie va reprezenta un punct de referinta, deoarece o veti putea compara cu cele care urmeaza si o veti folosi ca o baza pentru expunere.
Modul Shutter Priority
Puneti camera pe modul shutter priority; cel mai probabil veti folosi o viteza a obturatorului intre 1 si 2 secunde pentru a obtine un efect de incetosare a apei.
Trepiedul
Pentru a face o fotografie la aceasta viteza, veti avea nevoie cu siguranta de un trepied sau de o alta modalitate de a va asigura ca aparatul este perfect stabil pe intreaga perioada in care obturatorul este deschis. Nu pare greu deloc, nu-i asa? Tot ce trebuie sa faceti este sa atasati camera de un trepied, sa activati modul shutter priority, apoi sa setati viteza obturatorului la 1-2 secunde si sa fotografiati. Din pacate, in majoritatea situatiilor, vor aparea anumite probleme care va vor ingreuna munca. Una dintre acestea este faptul ca, odata cu marirea vitezei obturatorului, va creste si lumina care patrunde in obiectiv. Astfel, daca nu este o zi intunecata, veti constata ca fotografia dvs. va fi supra-expusa, 'arsa' (chiar daca in modul shutter priority camera va alege o apertura cat mai mica pentru a compensa acest lucru).
Alte trucuri pentru a obtine expunerea corecta
Sunt cateva lucruri pe care le puteti face pentru a diminua luminozitatea care intra in obiectiv, obtinand astfel un nivel bun de expunere.
Momentul zilei
Trebuie sa alegeti un moment potrivit al zilei pentru a fotografia o cascada, oferindu-va astfel mai multe posibilitati de a folosi o viteza mai mica a obturatorului.
Filtrele
Pentru a diminua luminozitatea puteti utiliza si un filtru. Aici aveti mai multe posibilitati, dar este recomandat sa folositi un filtru de polarizare, deoarece, pe langa diminuarea luminozitatii, va poate ajuta sa imbunatatiti calitatea imaginii, inlaturand reflexiile din fotografie. Un alt tip de filtru pe care l-ati putea folosi este cel de opacitate, care de asemenea diminueaza luminozitatea, exact ca si cum ati purta ochelari de soare.
Modul Aperture Priority
Daca intampinati probleme cu expunerea chiar si in momentele zilei in care nu este multa lumina si cu toate ca utilizati un filtru de polarizare, ceea ce mai puteti face este sa schimbati camera pe modul Aperture Priority si sa alegeti cea mai mica apertura. La majoritatea camerelor, aceasta este f/22 sau f/36. Rezultatul acestei alegeri este ca, pentru apertura respectiva, se va seta automat cea mai lunga viteza a obturatorului. Este posibil sa nu fie de 2 secunde, dar va fi intotdeauna mai lunga decat cea folosita in poza de control pe care ati facut-o la inceput, astfel incat efectul de incetosare a apei va fi si mai accentuat. Un alt avantaj al utilizarii unei aperturi mici este ca veti obtine mai multa profunzime si veti avea cascada in prim plan.
ISO scazut
Daca selectati un ISO scazut, camera dvs. va fi mai putin sensibila la lumina, ceea ce inseamna ca obturatorul va trebui sa fie deschis mai mult timp. De asemenea, fotografiile realizate vor fi mai putin 'zgomotoase', ceea ce va va permite sa includeti in fotografie mai multe detalii dragute.
Alte trucuri pentru fotografierea cascadelor
Obtinerea expunerii corecte este doar o parte din procesul fotografierii cascadelor. In continuare, iata alte cateva trucuri care va vor ajuta.
Realizati seturi de fotografii
Este foarte important sa faceti mai multe fotografii la viteze si aperturi diferite, deoarece astfel veti obtine o diversitate de imagini ale aceleasi scene, cu diferente in efectul de incetosare a apei, cu profunzime si culori diferite.
Compozitia
O cascada poate fi fotografiata din mai multe unghiuri si in modalitati diferite, de la un unghi mai mare, cu ajutorul caruia puteti capta cascada intr-un context mai larg, pana la cel mai ingust unghi, care surprinde doar o mica parte din aceasta. De asemenea, urmariti atent modurile diferite in care poate curge apa. In unele locuri pot fi mai multe raulete, in altele se poate revarsa foarte agitata, iar in altele poate curge lin, sub forma unui singur izvor. Incercati o varietate de pozitionari asupra cascadei (veti constata ca in unele sectiuni poate curge la viteze diferite) si experimentati cum arata aceste parti atunci cand setati o viteza mica a obturatorului.
Putina ordine
Desi in general veti fotografia mediul exact asa cum l-ati gasit, daca faceti putin ordine in scena, veti observa ca are un impact mare asupra fotografiei, mai ales in cazul cascadelor. Inainte de a realiza fotografia, analizati putin scena si observati daca este vreun lucru care atrage atentia si trebuie mutat. Simpla curatare a locului intr-un fel care sa nu afecteze mediul, poate situa fotografia la un alt nivel.
Nu va concentrati doar asupra efectului de incetosare
Este greu sa rezisti efectului unei ape matasoase care se misca, dar este important sa nu va axati numai pe astfel de fotografii. Incercati sa realizati cateva si cu o viteza foarte mare a obturatorului, deoarece aceasta este o tehnica foarte buna in cazurile in care sunt multe detalii expozive precum stropii de apa. Celalalt aspect al acestei tehnici este ca va trebui sa folositi o apertura mai mare, care va va ajuta sa obtineti mai multa profunzime in fotografii.
Experimentati
Destul cu teoria, acum e timpul sa mergeti si sa experimentati, deoarece cu cat incercati mai mult, cu atat veti obtine rezultate mai bune.